PMB: Am luat toate masurile pentru ca Planul Urbanistic General sa fie finalizat cat mai urgent

Intr-un comunicat de presa, Gabriela Firea, Primarul General al Capitalei a declarat: Am luat toate masurile pentru ca Planul Urbanistic General sa fie finalizat cat mai urgent. Vom promova in Parlament proiectul pentru noua Lege a Capitalei.

In cadrul primei sedinte de lucru a noii Comisii Tehnice de Urbanism si Amenajare a Teritoriului care a avut loc astazi la sediul Primariei Capitalei, reprezentantii Municipalitatii alaturi de cei ai institutiilor si departamentelor implicate in elaborarea Planului Urbanistic General (PUG) au discutat despre etapele de realizare a acestui proiect si au dezbatut elementele care stau la baza acestui document.

Planul Urbanistic General este un document strategic pentru dezvoltarea orasului care reglementeaza organizarea retelei stradale, organizarea arhitectural-urbanistica, modul de utilizare a terenurilor, dezvoltarea infrastructurii edilitare, statutul juridic si circulatia terenurilor si protejarea monumentelor istorice.

Gabriela Firea, Primarul General al Bucurestiului: „Planul Urbanistic General este un plan ambitios si strategic, vital pentru dezvoltarea Capitalei. Avem cu totii o datorie morala si profesionala fata de Bucuresti, de aceea este imperios necesar sa finalizam pana la sfarsitul acestui an PUG-ul, pentru ca, incepand de anul viitor, acesta sa poata fi prezentat atat institutiilor, cat si mediului de afaceri si publicului larg. Voi semna actul aditional la contractul pe care Primaria Municipiului Bucuresti il are cu Asocierea a carui lider este Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” pentru a nu mai exista nici un impediment in ceea ce priveste accelerarea definitivarii acestui document strategic”.

 “Vom promova in Parlament proiectul pentru Legea Capitalei”

Primarul Capitalei a explicat ca proiectele care vizeaza dezvoltarea Bucurestiului si a zonelor limitrofe nu sunt la ora actuala corelate, iar o noua Lege a Capitalei ar duce la o reglementara unitara, la o dezvoltare coerenta si sinergica a orasului.

“In paralel cu acest demers avem de asemenea datoria sa promovam o Lege a Capitalei. Am constatat cu totii ca Bucurestiul s-a dezvoltat pana acum haotic si ca din acest motiv anumite zone din Bucuresti si-au pierdut identitatea. Noi nu trebuie sa fim partasi la acelasi tip de dezvoltare. De aceea vom sustine in cel mai scurt timp in fata Parlamentului, proiectul de Lege a Capitalei, care sa raspunda nevoilor actuale ale Bucurestiului.”

La randul sau, arhitectul Tiberiu Florescu a intarit ideea ca operationalizarea PUG-ului este indisolubil legata de aparitia Legii Capitalei: „Conform legislatiei actuale, care se afla la nivelul anului 2000, odata finalizat, PUG-ul nu poate intra in vigoare mai devreme de trei ani decat daca apare Legea Capitalei

Primarul Capitalei a mai explicat ca, in etapa actuala, este nevoie de completarea informatiilor pentru ca Municipalitatea sa poata avea o baza de date actualizata cu toate proprietatile publice si private din Bucuresti si cu toate elementele care tin de infrastructura edilitara. “Avem alaturi de noi institutii precum Ministerul Mediului, Transporturilor si Ministerul Dezvoltarii, care au dat asigurari ca ne vor sprijini in furnizarea de date care ne sunt necesare pentru definitivarea proiectului”.

In cadrul intrevederii, Tiberiu Florescu, reprezentantul Universitatii de Arhitectura si Urbanism “ Ion Mincu”, a prezentat conceptul care sta la baza elaborarii PUG-ului si a explicat ca acesta este un instrument de dezvoltare esential pentru capitala Romaniei: „Multumesc Primarului General pentru oportunitatea de a prezenta acest document strategic intregii echipe care coordoneaza Bucurestiul. Cum este reglementat Bucurestiul conteaza pentru Romania, pentru ca Bucurestiul este motorul de dezvoltare a intregii tari. In actualul PUG am inclus proiectele deja gandite pentru Bucuresti, cum ar fi inelul median, PIDU si conceptul strategic Bucuresti 2035. PUG-ul, ca orice Master Plan care propune mai multe scenarii de dezvoltare, este un instrument de dezvoltare care realizeaza un echilibru intre interesul public si privat. PUG-ul nu ne spune numai ce putem construi, ci si cand putem construi, care sunt efectele pe plan economic si social. Acesta presupune, pe langa stabilirea unor reguli clare si a unor standarde imobiliare, mai multe obiective cu influente sociale, economice, culturale. Vorbim, de exemplu, despre crearea unei identitati a cartierelor, de reglementari urbanistice  specifice fiecare zone, de refacerea spatiilor degradate sau de crearea de culoare verzi”.

Edilul Sef a anuntat ca acest grup de lucru se va intruni lunar astfel incat echipa care elaboreaza Planul Urbanistic General sa poata livra etapizat noile reglementari, in functie de datele disponibile si de urgenta si necesitatea acestor reglementari.

Primarii sectoarelor si-au manifestat sustinerea pentru promovarea cat mai urgenta a PUG-ului ca instrument de dezvolatre pentru teritoriile pe care acestia le administreaza. Ei au subliniat ca este extrem de important sa avem in cel mai scurt timp reglementari clare si ferme pentru ca dezvoltatorii imobiliari care vor sa investeasca in cartiere sa aiba o baza coerenta si predictibila.

Alaturi de Primarul Capitalei la intalnire au fost prezenti viceprimarul general, arh. Tomnita Florescu, primarii si arhitectii celor sase sectoare ale Capitalei, membrii Comisiei Tehnice de Urbanism si Amenajare a Teritoriului (CTUAT), reprezentanti ai Ministerului Transporturilor, ai Ministerului Dezvolatarii si ai Ministerul Mediului, precum si presedintele Uniunii Arhitectilor din Romania, doamna Ileana Tureanu.

NOTA:

Contractul de realizare a PUG-ului este atribuit unei Asocieri de sase firme, a carui lider este Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu”.

Valoarea totala a contractului este de 35.225.000 lei (fara TVA) si un termen de implementare de 41 de luni de la data emiterii primei note de comanda, la care se adauga perioada de garantie si asistenta tehnica de 12 luni de la data semnarii procesului verbal de receptie finala.

2017-02-03

Sursa: pmb.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *