Scrisoarea deschisă adresată de Președintele Senatului României, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis

Conform unui comunicat de presa, Senatul Romaniei a emis in data de 6 Februarie 2017 orele 10:44 am, un comunicat de presa adresat Presedintelui Romaniei. Regasiti mai jos textul integral al scrisorii.

 Scrisoarea deschisă adresată de Președintele Senatului României, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis

 


Domnului Klaus Werner Iohannis
Președintele României

SCRISOARE DESCHISĂ

Stimate domnule Președinte,

Ieri, am făcut un apel public la toți liderii politici, printre care v-am inclus, să facă uz de influența pe care o au asupra susținătorilor și simpatizanților, pentru ca demonstrațiile de stradă să înceteze. S-a ajuns în apropierea unui punct de inflexiune, iar continuarea protestelor sub această formă este impredictibilă, poate degenera, poate deveni periculoasă și poate scăpa de sub control, iar efectele sunt imprevizibile.
Motivul demonstrațiilor pentru unii, pretext pentru alții, a fost procedura prin care Guvernul a adoptat Ordonanța. Cabinetul Grindeanu a făcut pasul înapoi, ceea ce poate fi interpretat ca o recunoaștere implicită a greșelii comise în această speță. Decizia guvernului de abrogare a OUG 13/2017 demonstrează fără echivoc că nu a existat o agendă ascunsă și nici nu avea vreo anumită “dedicație”. Dacă Ordonanța ar fi fost motivul real al prezenței în stradă a multor manifestanți, era normal ca după abrogarea ei protestul să înceteze. Nu s-a întâmplat așa, pentru că o parte a demonstranților a trecut la o nouă revendicare: demisia Guvernului. Dacă partidele și autoritățile publice, printre care se numără și Președintele României, ar accepta ca decizia politică să fie transferată străzii, s-ar anula rolul constituțional al instituțiilor alese democratic și s-ar deturna atribuțiile celorlalte instituții ale statului, ceea ce ar conduce la o disoluție a puterii statale și la un haos generalizat.
Din informațiile mele directe, din relatările presei, dar mai cu seamă din afirmația Dumneavoastră, cum că ”românii mei se află în stradă”, rezultă că masa demonstranților a fost alcătuită din două categorii: cetățeni cu simpatii politice diverse, dar sincer nemulțumiți de Ordonanță și a doua categorie, susținători ai partidelor care au pierdut de o manieră categorică alegerile și pentru care aceasta era un bun pretext pentru anularea rezultatului alegerilor. Printre aceștia din urmă vă numărați și Dumneavoastră, fiind chiar unul dintre promotori. Acțiunile pe care le-ați întreprins ca Președinte în perioada campaniei electorale și ulterior s-au situat în afara Constituției, v-au consacrat drept partizan activ al unor forțe politice și oculte și v-au descalificat din rolul de moderator conferit de Constituție. Participarea Dumneavoastră sub însemnele instituției prezidențiale la o demonstrație neautorizată, descinderea neconstituțională la o ședință a Guvernului, directivele publice pe care le-ați dat CSM și Avocatului Poporului, imixtiunile de notorietate în activitatea Justiției și lipsa Dumneavoastră de reacție la ceea ce poate deveni un pericol major asupra democrației, sunt tot atâtea argumente că v-ați situat în afara Constituției.
Domnule Președinte Klaus Iohannis,
V-ați poziționat public în fruntea forțelor politice care au pierdut alegerile fără echivoc, dar funcția vă obligă să vă supuneți majorității votului popular liber exprimat pe 11 decembrie și să acceptați că partidele pentru care ați militat și continuați să militați împotriva prevederilor constituționale, vor sta în Opoziție timp de 4 ani. Președintele României ar fi trebuit să fie primul care să îndemne ca dialogul politic purtat în Parlament să ia locul demonstrațiilor de stradă o dată cu abrogarea OUG 13/2017. Tăcerea Dumneavoastră este un îndemn implicit la escaladarea protestelor devenite nelegitime o dată cu abrogarea Ordonanței și este mai mult decât grăitoare în legătură cu planul instaurării ”guvernului meu”, contrar rezultatului alegerilor.
Având în vedere cele de mai sus, vă solicit în modul cel mai ferm să renunțați la încercarea antidemocratică de a inversa rezultatul alegerilor, să abandonați activitățile Dumneavoastră neconstituționale și să luați acele măsuri la care vă obligă funcția, pentru ca acțiunea politică democratică și responsabilă să ia locul escaladării manifestațiilor stradale.
În caz contrar, pe lângă faptul că nu veți reuși să vă duceți la bun sfârșit planurile de anulare a rezultatului alegerilor, vă asumați o grea răspundere față de poporul român.

Călin Popescu-Tăriceanu
București, 6 februarie 2017

Sursa: Senatul Romaniei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *